Relevanţa facilitării cunoaşterii propriilor viziuni asupra lumii de către specialiştii din sfera educaţiei şi a practicii psihoterapiei. Modelul propus de filozoful Stephen C. Pepper – Dr.Školka Enikő

Stephen Coburn Pepper (1891-1972) în lucrarea întitulată „World Hypotheses: A Study in Evidence”, publicată în 1942, a descris şase metafore care stau la baza diferitelor sisteme de credinţe privind funcţionarea lumii. Autorul în identificarea şi descrierea acestor sisteme filozofice a utilizat ideile lui Aristotel (384-322 î.e.n.) privind cele patru tipuri de factori explicativi („cauze”) aplicabile tuturor obiectelor din univers, în vederea obţinerii unor explicaţii-răspuns la întrebarea „de ce”?

Pepper a argumentat faptul că patru din aceste ipoteze asupra funcţionării lumii sunt suficient de adecvate din punct de vedere ştiinţific.  Imaginea dinamică aflată pe pagina de start simbolizează esenţa acestor epistemologii: formalismul (câmpul dreapta sus de culoare cenuşie), mecanicismul (câmpul stânga sus de culoare albastru închis metalizat), organicismul (stânga jos, verde), contextualismul (dreapta jos, de culoare violet).

Sugestie – înainte de a accesa articolul care va însoţi în curând imaginea dinamică, merită să încercaţi să desluşiţi caracteristicile celor patru tipuri de epistemologii, analizând doar simbolurile prezente în seturile de imagini.

Cronologia unor evenimente marcante din istoria psihoterapiei sistemice de cuplu şi familie – Dr.Školka Enikő

Evenimente marcante în istoria psihoterapiei sistemice de cuplu şi familie
  • Până în anii ’50 nu se poate vorbi de naşterea propriu-zisă a terapiei de familie (Nichols şi Schwartz, 2005).
1922
Child Guidance Movement din Statele Unite ale Americii, evidenţiază rolul pe care părinţii îl pot juca în apariţia, menţinerea tulburărilor psihice ale copiilor lor (Elkaïm, 2007). Mişcarea a debutat ca parte a unui program sponsorizat de sfera privată (Fondul Commonwealth). Iniţial scopul mişcării s-a conturat în jurul prevenţiei delincvenţei juvenile, apoi şi a tulburărilor mentale la copii şi adolescenţi. În câţiva ani acest scop a fost înlocuit de tratamentul tulburărilor emoţionale şi comportamentale de intensitate medie la copii şi adolescenţi (Horn, 2008, http://www.faqs.org/childhood/Bo-Ch/Child-Guidance.html). În timp specialiştii care făceau parte din această mişcarea şi-au schimbat poziţia în ceea ce priveşte localizarea cauzei problemelor copiilor în persoana şi comportamentul părinţilor lor, ajungând la concluzia potrivit căreia “patologia a fost inerentă în relaţiile dintre pacienţi, părinţi” şi alte persoane semnificative. “Această schimbare a avut consecinţe profunde. Acum psihopatologia nu mai era localizată în interiorul indivizilor; părinţii nu mai erau răufăcători, iar pacienţii victime. Acum natura interacţiunii acestora a fost văzută ca problemă” (Nichols şi Schwartz, 2005, p.18-19). Continuare