Descrierea formării AΨQ în modalitatea Psihoterapie sistemică indviduală, de cuplu şi familie

• 1. Prezentare generală
• 2. Natura formării
• 3. Durata şi structura formării
• 4. Detalii privind structura formării
  • 4.1 Formare teoretico-metodologică
  • 4.2 Autocunoaştere-dezvoltare personală – Experineță psihoterapeutică formativă
  • 4.3 Supervizarea practicii clinice psihoterapeutice – Formare clinică

1. Prezentare generală

Programul de formare al AΨQ este un program acreditat de către forurile competente din ţară – Colegiul Psihologilor din România (CPR), respectiv Federaţia Română de Psihoterapie (FRP) şi totodată este aliniat ca nivel de exigenţă şi integritate la reglementările programelor de formare europene: Asociaţiei Europene de Psihoterapie (European Association of Psychotherapy – EAP, www.europsyche.org), Asociaţiei Europene de Terapia Familiei (European Family Therapy Association – EFTA, www.europeanfamilytherapy.eu), respectiv şi . Totodată este puternic informat la nivel de structură a formării de multiple standarde de formare care se regăsesc în programe desfăşurate în Statele Unite (Asociaţia Americană de Terapia Mariajului şi Familiei/ American Association of Marriage and Family Therapy – AAMFT, www.aamft.org), dar și cu cele din Regatul Unit (https://www.aft.org.uk), respectiv în prevederile Asociaţiei Internaţionale de Terapia Familiei (International Family Therapy Association – IFTA, www.ifta-familytherapy.org)  și cele ale Consiliului Mondial de Psihoterapie (World Council of Psychotherapy, WCP, www.worldpsyche.org). Parțial este înrădăcinat în programul de formare al Asociației Maghiare de Terapie Familială (AMTF/ Magyar Családterápiás Egyesület – MCsE, Ungaria, https://www.csaladterapia.hu/), dat fiind faptul că prima generație de psihoterapeuți sistemici și de formatori-supervizori s-au format începând cu 1998 în cadrul AMTF/ MCsE.

respectă o serie de reglementări ale American Association of Psychologist (APA).

Pentru a răspunde nevoilor participanţilor la programele noastre de formare (de lungă durată şi continuă), nevoi aflate într-o permanentă dinamică din cauza: progresului științific permanent din domeniu, schimbărilor semnificative care intervin în viața umană, a înmulţirii şi diversificării provocărilor cu care se confruntă practicienii, Comisia Profesională a AΨQ veghează asupra contactului strâns şi dinamicii dintre programele noastre de formare și standardele de formare, respectiv liniile directoare ale celor mai bune practici din domeniu, fiind responsabilă de elaborarea, evaluarea, actualizarea continuă, reavizarea acestora. Comisia Profesională în mod direct și prin formatorii-supervizori aii Asociației și cei invitați se străduie să asigure un mediu de învățare propice dobândirii sistemului de competențe (cunoștințe, abilități, valori-atitudini) în posesia cărora specialiştii formaţi în cadrul acestor programe să fie în măsură să facă faţă provocărilor permanente şi complexităţii continuu evolutive a domeniului practicii psihoterapeutice.

Standardele de formare și liniile directoare ale celor mai bune practici în sfera psihoterapiei în general şi a psihoterapiei sistemice de cuplu şi familie în mod special sunt reflectate și în versiunea adusă la zi a Regulamentul Comisiei Profesionale al AΨQ privind procesul de formare și de practică profesională elaborat inițial în ATF-PF, accesibil online pentru membrii, începând cu anul 2013 și adus la zi ori de câte ori este necesar în cadrul AΨQ.

Psihoterapeuţii formați în modalitatea Psihoterapie sistemică individuală, de cuplu şi de familie au dreptul să practice psihoterapia sistemică în următoarele configuraţii de clienţi: indivizi, cupluri şi familii (inclusiv copii și adolescenți). Pot desfăşura în condiţiile extinderii limitelor lor de competenţă – prin: participare la cursuri de formare continuă, studiu individual temeinic, acumularea de experienţă clinică semnificativă, supervizare – psihoterapie individuală cu copii şi adolescenţi (categorie de clienţi care necesită serioase cunoştinţe suplimentare, fapt certificat şi de către WCP, care listează psihoterapia copilului şi adolescentului printre metodele de psihoterapie de sine stătătoare), respectiv în anumite condiţii bine circumscrise pot recurge la alte modalităţi de realizare a psihoterapiei sistemice: grupuri (mici) de cupluri şi familii.

În ceea ce priveşte competenţele psihoterapeuţilor sistemici în materie de evaluare psihologică, aceştia în baza materiilor de specialitate studiate în cadrul facultăţilor de profil, parcurgerea pachetului obligatoriu de discipline aferente domeniilor de studiu specificate de CPR, alături de cunoştinţele dobândite pe parcursul formării de lungă durată și a formărilor continue în domeniul psihoterapiei și a psihologiei clinice, pot şi este de dorit să recurgă în cadrul limitelor lor de competenţă – când este indicat – la utilizarea nonmecanicistă de instrumente de evaluare standardizate pentru care au dobândit licență de utilizare (în vederea întregirii diagnosticului individual, contextual-relaţional, funcţional, motivaţional al sistemelor client/ pacient cu care lucrează), având obligaţia etică, profesională să trimită spre evaluare de specialitate (realizată de către medicul psihiatru, psihologul clinician, medicul specialist) acei clienţi/ pacienți care necesită investigaţii de altă natură decât cele pentru care deține competențe psihoterapeutul sistemic. Totdată pot, respectiv în unele cricumstanțe reglementate prin lege, norme, Codul Etic au obligația de a emite Rapoarte psihologice (psihoterapeutice).

AΨQ promovează profesionalismul, respectul faţă de libertate însoţit de asumarea responsabilităţii la nivel personal şi comunitar, respectul faţă de identitate, diversitate, interculturalitate, realităţi multiple/ divergente şi dialog, nondiscriminarea în funcţie de apartenenţa rasială, naţionalitate, limbă maternă, vârstă, gen, statut social, convingere şi/ sau apartenenţă religioasă, convingere atee/ agnostică/ a-religioasă, convingere/opinie politică, dizabilitate, orientare sexuală. Regulamentul intern AΨQ al susţine un program de formare în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie, care încorporează trei componente majore în materie de proces şi conţinuturi de învăţare:

• autocunoaşterea-dezvoltarea personală a viitorului psihoterapeut (muncă cu efect psihoterapeutic şi formativ care vizează latura profund personală a acestuia, calitatea sa de instrument în procesul terapeutic)
• formarea teoretico-metodologică practică (care vizează pe de o parte, însuşirea epistemologiei, paradigmei sistemice, însuşirea şi operarea cu conceptele fundamentale şi teoriile referitoare la disfuncţii/ patologie psihică, respectiv cele referitoare la schimbarea psihoterapeutică ale diferitelor şcoli şi modele ale psihoterapiei sistemice, iar pe de altă parte dobândirea unei game variate de competenţe din sfera percepţiei, evaluării, conceptualizării, intervenţiei, eticii şi a cercetării şi nu în ultimul rând în domeniul sensibilităţii/ modestiei culturale)
• supervizarea practicii clinice a psihoterapeutului debutant, avansat (vizează ghidarea terapeutului la nivel(ul): teoretico-metodologic-tehnic, calităţii relaţiei psihoterapeutice, a sinelui psihoterapeutui ca instrument de intervenție).

Sistemul de standarde, norme care reglementează fiecare etapă a procesului de formare în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu şi de familie poate fi consultat în formă completă în cadrul prezentei pagini web, respectiv în formă tematic segmentată poate fi accesat prin paginile prezentului material.

Înapoi la cuprins

2. Natura formării în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu şi de familie

Psihoterapia sistemică a individului, cuplului şi a familiei reprezintă o clasă de psihoterapii caracterizate printr-o mare diversitate – în ceea ce priveşte teoriile psihoterapeutice care stau la baza lor – dar cărora comun le este centrarea pe context(ul) – relaţional şi de mediu –, faptul că au la bază abordarea sistemică în modul în care realizează conceptualizarea de caz şi intervenţia propriu-zisă, respectiv facilitează dezvoltarea/ creşterea şi schimbarea în cadrul sistemelor vii complexe (în acest caz: indivizi, cupluri, familii, care constituie unitatea client care participă la procesul psihoterapeutic).

Pentru psihoterapie sitemică indviduală, de cuplu, familie prezintă indicaţie potenţială persoanele/ cuplurile/ familiile ale căror probleme sunt cauzate şi/sau menţinute: de dinamica relaţiilor intrafamiliale (nu arareori transmise transgeneraţional), de diferite tipare: cognitive, afective, comportamentale, respectiv cupluri și familii care se confruntă cu:

• dificultăți/ tulburări cu care se conftuntă un membru sau mai mulți membri ai familiei,
• dificultăţi cauzate de trecerea de la o etapă majoră a vieţii la alta,
• evenimente de viaţă care solicită intens capacitatea de adaptare şi resursele familiei (sau a unuia/unora dintre membrii acesteia).

În viziunea terapiilor sistemice relaţiile intrafamiliale au un impact profund asupra sănătăţii şi asupra stării de bine psihice a membrilor familiei, respectiv dificultățile, problemele, tulburările cu care se confruntă un membru al cuplului, familiei are impact asupra tuturor celorlalți membri ai familiei, respectiv asupra relațiilor dintre diferite subsisteme și familia luată ca întreg.

Totodată familiile reprezintă de cele mai multe ori o incomensurabilă resursă pentru fiecare dintre membrii săi, resurse există practic în fiecare familie care se adresează pentru servicii de specialitate din sfera psihoterapiei, consilierii. Una dintre ideile fundamentale ale abordării sistemice constă în faptul că implicarea familiei în procesul de psihoterapie creşte eficienţa intervenţiei terapeutice din cauza inevitabilelor diferențe dintre membri familiei și a interinfluenţări dintre membrii familiei (cauzalitate circulară, cauzalitate diferenţială), influenţe reciproce care se concretizează în reguli explicite şi implicite de relaţionare şi de gestionare a sarcinilor, rolurilor şi a dificultăţilor. Regulile conduc la apariţia tiparelor (comportamentale, cognitive, emoţionale).

Terapia sistemică individuală, de cuplu şi de familie ţinteşte identificarea tiparelor, coregrafiilor disfuncţionale şi facilitează modificarea acestora, clădirea unor tipare funcționale la nivel individual, de cuplu/ familie într-un mod care ţine cont de nevoile, interesele individuale ale fiecărui membru al familiei şi ale subsistemelor familiei și a familiei ca unitate. Din acest motiv cu cât sunt implicaţi în procesul terapeutic mai mulţi membri ai unei familii – dintre cei care se confruntă cu suferinţă, dificultăţi şi doresc schimbarea benefică – cu atât se pot accesa mai multe resurse în sprijinul obţinerii schimbării dorite, iar schimbările se pot produce mai rapid şi pot fi (mai) durabile. În ceea ce priveşte natura problemelor abordabile prin psihoterapie sistemică, practic nu există domenii ale relaţiilor interpersonale sau a problemelor de natură psihică care să nu fi fost adresate (şi) prin această metodă de intervenţie, care la rândul ei are mai multe modele empiric validate. Pentru informaţii suplimentare privind istoricul psihoterapiilor sistemice a se vedea articolul pe această temă.

Psihoterapeutul sistemic individual, de cuplu şi de familie are nevoie de dobândirea unui sistem de competențe (psihoterapeutice generale, sistemice generale și specifice, meta-competențe și competențe transversale) de o remarcabilă bogăție prin care să poate facilita crearea unor contexte pentru schimbarea benefică, respectând unicitatea fiecărei familii şi a fiecărui membru al familiei totodată, onorând realităţile convergente, multiple şi diversitatea, dovedind o abordare cultural sensibilă şi plină de respect pentru multitudinea modalităţilor de funcţionare umană.

Înapoi la cuprins

3. Durata şi structura formării în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu şi de familie

(*) Notă – Durata și structura formării prezentate în cele ce urmează intră în vigoare începând formarea noii generații de psihoterapeuți care aleg să se formeze în cadrul AΨQ, nu mai devreme de anul 2025. 

3.1. Durata formării

Pentru o formare în domeniul psihoterapiei, conform normelor europene, sunt minimum necesare 3200 de ore (criteriul Asociaţiei Europene de Psihoterapie, preluat de către FRP) Din aceste ore 1800 reprezintă ore acumulate în cadrul curriculumului academic, parcurs pentru nivel licență, în cadrul unei facultăţi acreditate în acest sens iar 1400 reprezintă ore care se acumulează prin formarea în psihoterapie specifică pe metodă în cadrul unei asociaţii de profil acreditate sau programe universitare cu durată de 5 ani care asigură formare în domeniul psihoterapiei (nivel licență plus masterat). Conform reglementării EFTA, EAP şi WCP, durata minimă a formării pentru psihoterapie este de 7 ani, din care minimum 4 ani se desfăşoară în cadrul formării de lungă durată, primii trei reprezentând studii de nivel licență. Conform nomencaltorului europea există psihoterapeuți practicanți sub supervizare și psihoterapeuți cu drept de practică independentă.

Conform Normelor în vigoare ale CPR pentru dobândirea treptei de specializare practicant autonom în domeniul psihoterapiei, este necesară parcurgerea unui masterat în domeniul de specialitate (psihologie clinică, psihoterapie) și susținerea unui examen organizat de CPR.

FRP este semnatara unui document alături de alte 8 țări europene din cele 127 de țări membre ale EAP, prin care și-a asumat satisfacerea unui criteriu suplimentar față de cel minimum obligatoriu în vigoare încă la ora actuală (Standardele minimale de  formare EAP, votate în 2017 în Viena) și care constă în asigurarea a 500 de ore de contact de formare teoretico-metodologică, în loc de 300 de ore, câte au fost minimum obligatorii și la noi în țară, înainte de semnarea acestui document.

Ţinând cont de toate aceste standarde, criterii, durata formării în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu şi familie în AΨQ  este de 2000 de ore, din care minimum 950 sunt ore de contact cu formator-supervizorul (500 FTM + 250 AC-DP + 200 SV). Parcurgerea întregii formări se poate realiza în condițiile unei serioase prioritizări a acesteia în viața participantului la formare în minimum 5 ani.

Înapoi la cuprins

3.2. Structura formării:

I. Formarea de bază care trebuie parcursă cu succes în vederea dobândirii competențelor necesare dreptului de practică psihoterapeutică sistemică în condiții de supervizare – 3 ani, 1100 ore de formare (FTM – 950 de ore + 150 de ore de AC-DP de grup, nivel I):

A. Formarea teoretico-metodologică (FTM) – durata minimă – 3 ani; număr total de ore – 950, din care:

• 500 de ore de formare teoretico-metodologică prin contact direct cu formatorii (anul I – 200 de ore, anul II – 150 de ore, anul III – 150 de ore) – concepte, teorii, strategii, metode și tehnici de diagnostic-interventiv și de intervenție-evaluativă în psihoterapia sistemică a individualui, cuplului şi a familiei,
• 450 de ore de sarcini pentru acasă sarcini pentru acasă cu caracter teoretico-practic (anul  I – 170 de ore, anul II – 140 de ore, anul III – 140 de ore) din care o parte – exersarea de metode, tehnci cu persoane care nu sunt membri ai familiei, prieteni, clienți/ pacienți – se documentează în scris,  
• examene scrise: obligatoriu de susținut la finele fiecărui an de FTM – urmat de feedback-ul în scris de natură evaluativă al formatorului-supervizor care nu este responsabil de conducerea programului de autocunoaștere-dezvoltare personală (în vederea evitării cumulului de roluri – cerință a FRP). În cazul în care candidatul nu obţine calificativul de „suficient”, examenul poate fi repetat de un număr limitat de ori în perioadă de reexaminare.

B.1. Autocunoaştere-dezvoltare personală de natură sistemică familială (nivel I) de 150 de ore, defășurată în grup prin contact direct cu formatorul (obligatoriu de parcurs în cadrul programului de formare oferit de AΨQ).

După absolvirea formării de bază se dobândește din partea Comisiei Profesionale a AΨQ Certificatul de psihoterapeut practicant în condiții de supervizare profesională în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu și de familie, pe baza căruia se poate obține Atestatul CPR de liberă practică, treapta de specializare practicant în condiții de supervizare, respectiv Certificatul de psihoterapeut sistemic individual, de cuplu și de familie sub supervizare de la FRP.

II. Formarea clinică din etapa de practică clinică psihoterapeutică în condiții de supervizare – durata minimă – 2 ani; număr total de ore – 900 din care 300 de ore contact: (anul I – 200 de ore de practică clinică psihoterapeutică +  100 de ore de contact (supervizare); anul II – 200 de ora de practică clinică + 100 de ore de contact (supervizare) + în anul I sau II – 100 de ore de contact – AC-DP de nivel II).

C. Formarea clinică – practică clinică în condiții de supervizare profesională

• minimum 200 de ore de supervizare desfășurată în grup prin contact direct cu supervizorul/supervizorii (conform Regulamentului procesului de formare). La finele procesului de supervizare (când sunt satisfăcute toate criteriile descrise în Regulamentul formării) se eliberează de către supervizor Raportul final de supervizare. Orele de supervizare individuale realizate în condiții de urgențe clinice, impas – se contabilizează separat. 
• minimum 400 de ore de practică clinică psihoterapeutică sistemică cu minimum 25 de sisteme clienți: indivizi, cupluri și familii – în configurații minimal obligatorii stabilite – (din care pentru 8 procese psihoterapeutice este obligatorie realizarea și predarea de documentație scrisă de caz/ ședință cu ședință sau ședințe comasate în cazul proceselor de durată medie și lungă).
• minimum 200 de ore noncontact, de integrare și de operare cu modele de documentație de caz.

B.2. Autocunoaştere- dezvoltare personală de natură sistemică integrativă (de nivel II) – 100 de ore, defășurată în grup prin contact direct cu formatorul (obligatoriu de parcurs în cadrul programului de formare oferit de AΨQ).

• examen final: desfăşurat în trei etape de examinare, fiecare dintre acestea având caracter eliminator privind sesiunea curentă de examinare (I. evaluarea lucrăii sub aspect formal, II – evaluarea lucrării la nivel de conținut, III – susținerea lucrării în fața Comisiei Profesionale al AΨQ). Lucrarea scrisă presupune prezentarea unui proces psihoterapeutic complet anonimizat realizat în modalitatea psihoterapiei sistemice cu un cuplu, sau cu o familie. În cazul în care candidatul nu obţine calificativul final de „suficient”, examenul poate fi repetat în următoarea sesiune de examinare finală. Examene finale se organizează de regulă de două ori pe ani: primăvara și toamna în condițiile în care se acceptă înscrierea a minimum doi candidați.

(**) Notă – „În procesul de acreditare al Asociației în cadrul FRP, CP al AΨQ a luat decizia în data de 01.03.2023 ca viitorii participanți la formarea ca psihoterapeut în cadrul Asociației (adică generațiile care se vor forma începând cu anul 2024 sau 2025) au obligația de a parcurge un proces de experiență psihoterapeutică personală (psihoterapie de formare – EPP):

1. fie în manieră individuală (50 de ședințe a câte 50 de minute),
2. fie în manieră compozită: 15 ședințe individuale (a câte 50 de minute) + 40 de ședințe (a câte 80 de minute) de psihoterapie de cuplu sau de familie).”

„Este puternic indicat ca EPP să se desfășoare în limba maternă sau într-o limbă care se consideră a fi cea de a doua limbă.

Aceste procese de psihoterapie personală formativă nu pot fi parcurse cu formatorii-supervizori care sunt implicați în formarea de lungă durată (FTM, AC-DP, SV), pentru a se evita suprapunerea de roluri.

Pot fi parcurse cu psihoterapeuți având treapta de specializare specialist (conform nomenclatorului CPR), acreditați în țară sau în afara țării în orice modalitate de psihoterapie acreditată în țara noastră, în condițiile în care aceștia aparțin unei asociații profesionale acreditate de CPR și de FRP.

Experiența psihoterapeutică personală (psihoterapia formativă) în condițiile și în una din variantele (a sau b) anterior menționate, este obligatoriu de parcurs și în cazul colegilor care s-au format până la data de 31.03.2023 și care doresc să aplice prin FRP pentru dobândirea diplomei europene de psihoterapeut odată cu încheierea a 3 ani de practică psihoterapeutică independentă (conform nomenclatorului FRP).” (Cap. 3 – Structura sintetică a formării de lungă durată și a formării continue, respectiv comparația acesteia cu standardele de formare ale forurilor de referință).  

După absolvirea cu succes a etapei clinice a formării şi susţinerea cu succes a examenului final se dobândește din partea Comisiei Profesionale a AΨQ Certificatul de psihoterapeut practicant autonom în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu și de familie, e baza căruia se poate obține Atestatul CPR de liberă practică, treapta de specializare practicant autonom (***Notă), respectiv Certificatul de psihoterapeut sistemic individual, de cuplu și de familie, independent din partea FRP.

(***) Notă – Participanţii licenţiaţi în alte specializări decât psihologia, dobândesc – conform regulamentului CPR aflat în vigoare – atestatul privind competenţa în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu și de familie. La nivelul dreptului de a practica profesia de psihoterapeut sistemic, atât în sfera privată, cât şi în sectorul de stat, nu există diferenţe între persoanele care au titlul de psihoterapeut, respectiv cei care au dobândit un atestat privind această competenţă. Diferenţa de denumire este menită să reflecte diferenţele referitoare la specializările în care s-a obţinut licenţa.

Informaţii detaliate referitoare la normele care reglementează practica psihoterapiei în țara noastră pot fi accesate în Monitorul Oficial al României, pe site-ul CPR/ Comisia Clinică şi Psihoterapie, Comisia Metodologică,  respectiv pe site-ul FRP.

Atenţionăm colegii care se înscriu la formare că nu ne putem asuma responsabilitatea pentru schimbările, precizările CPR, respectiv FRP survenite în timpul derulării formării, însă respectarea standardelor, normelor, regulilor forurilor care reglementează formarea din sfera- și practica psihoterapiei, este necesară pentru desfăşurarea formării şi a practicii psihoterapeutice în condiţii etice, profesionale şi de legalitate.

Înapoi la cuprins

4. Detalii privind structura formării

4.1. Formarea teoretico-metodologică (500 de ore de contact cu formatorii-supervizori)

Prezenta formare – în mod similar cu marea majoritate a programelor de formare contemporane din domeniu – are la bază: atât o abordare individuală a tuturor şcolilor/modelelor majore de terapie sistemică (urmărind dobândirea de cunoştinţe teoretico-metodologice referitoare la ceea ce le este specific sau/ şi dominant) cât şi dobândirea unei viziuni integrative bazate pe eclecticismul ştiinţific fundamentat (în următoarele patru sensuri: (a) împrumutului de metode şi tehnici; (b) fuziunii acestora în cadrul acelor modele de terapie sistemică care prezintă compatibilitate din punct de vedere epistemologic; (c) completării între diferitele modele şi şcoli care sunt fundamentate pe diferite paradigme, (d) modele integrative de sine stătătoare). Dat fiind intensele strădanii integraționiste, respectiv unificatoare care caracterizează o parte a domeniului psihoterapiei în prezent – Comisia Profesională a AΨQ își rezervă dreptul de a modifica oricând prezenta structură înainte de debutul unui nou grup de formare de lungă  durată și să o depună pentru forurile competente din țară și din afara țării, pentru reavizare.

Scopul formării îl reprezintă formarea de competențe (cunoștințe, abilități, valori-atitudini) care permit o centrare pe sistemul client și pe procesul psihoterapeutic (abordare care subsumează centratea pe simptom și pe teorii, modele).

În acest scop pe lângă materialele ppt care reprezintă suportul de curs, exercițiile, simulările, vizionările și analizele ședințelor psihoterapeutice desfășurate de psihoterapeuți consacrați, se indică o bilbiografie de specialitate selectată pentru studiul individual, respectiv participanții la formare sunt expuși la o serie de exerciții, sarcini pentru acasă, vizionarea și analiza unor filme artistice care sunt menite să faciliteze clădirea comptetențelor.

Tematică orientativă (ordinea nu este neapărat cea prezentată în cele ce urmează):

• Definirea familiei. Funcţiile familiei. Tipuri de familii. Psihoterapiile sistemice individuale, de cuplu şi familie – Definiţie. Tipuri. Indicaţii şi contraindicaţii ale terapiei sistemice. Eficiența psihoterapiilor sistemice.  Programe de formare contemporane de tip integrativ şi de tip purist. Dimensiuni şi norme etice în psihoterapia sistemică. Prezentarea modului de lucru cu materialul bibliografic
• Istoricul dezvoltării psihoterapiei sistemice individuale, de cuplu şi de familie de la începuturi până în prezent. Clasificarea modelelor, sistemice științific fundamentate, empiric validate și a modelelor sistemice integrative de sine stătătoare. Factorii psihoterapeutici comuni și specifici modalității. Prezentarea sistemului de competenţe ale psihoterapeutului sistemic,
• Concepte fundamentale proprii terapiilor sistemice din perspectiva ciberneticii de ordin I și II, respectiv a teoriei sistemelor complexe nonlineare, teoriei haosului. Abordarea developmentală în terapia sistemică (ciclurile vieţii individuale, ale cuplului şi ale familiei). Pilonul teoriei ataşamentului în psihoterapia sistemică. Succintă ancorare, orientare în epistemologiile care stau la baza diferitelor şcoli, modele ale psihoterapiei sistemice de cuplu şi familie,
• Viziunea sistemică în munca cu diferitele subsisteme ale familiei (individ, cuplu, frați – familia nucleară, familia extinsă, alte subsisteme). Cauzalitatea lineară, circulară. Cauzalitatea diferenţiată. Principiile fundamentale ale terapiilor sistemice (crearea de ipoteze, circularitate, neutralitate, utilizarea strategică a primelor trei principii şi abilităţi, etc.). Abordarea nonpatologizantă, colaborativă a sistemului client,
• Cadrul, contractul şi procesul psihoterapeutic sistemic individual, de cuplu și de familie. Diagnosticul sistemic complex (multidimensional și multinivelar) în psihoterapia individuală, de cuplu şi de familie: (1) nivele de analiză: individual; diadic, triadic, a diferitelor subsisteme, a întregului sistem ca unitate; cultural (contextul mai larg: micromediu, mezomediu, macromediu), spiritual; (2) multidimensional multiaxial; sănătatea fizică; (3) motivaţional; (4) relaţional. Modele ale primului interviu. Rolul instrumentelor de evaluare standardizate și nestandardizate în procesul de diagnosticare. Modalitatea sistemică de comunicare a rezultatelor evaluării,
• Complexitatea alianței psihoterapeutice în psihoterapia sistemică. Utilizarea sinelui psihoterapeutului în cadrul alianței terapeutice. Specificul alianței psihoterapeutice în contextul procesului realizat cu diferite subsisteme. Identificarea blocajelor în procesul terapeutic, a micro- şi macrorupturilor în alianţa terapeutică şi gestionarea adecvată a acestora,
• Identitate [personală (de gen, religioasă, orientare sexuală, naţională), familială, culturală] şi interculturalitate/ multiculturalitate în psihoterapia sistemică. Rolul sensibilităţii/ modestiei culturale a terapeutului. Co-terapia în terapia cuplului şi a familiei. Familiarizarea cu modele de conceptualizare (clinică) de caz și de documantație de caz în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu şi de familie în funcţie de scopul şi destinaţia documentelor. Rolul supervizării în practica psihoterapeutului sistemic autonom. Cercetarea în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie,
• Fenomenul de criză psihologică (crize normative şi para-normative). Riscul suicidal. Intervenţia de criză: diferenţele acestui demers comparativ cu procesul psihoterapeutic; sarcinile specifice ale terapeutului sistemic în intervenţia de criză. Managementul situației suicidului clientului. Introducere în abordarea sistemică a traumei psihice (developmentale/ complexe și situaționale). Alte situaţii care necesită măsuri speciale în cadrul procesului de intervenţie,
• Modelul structural,
• Modelul milanez și post-milanez,
• Modelul strategic,
• Modelul comportamental,
• Modelul cognitiv/ cognitiv-comportamental,
• Psihoterapia focalizată pe scheme,
• Modelul intergeneraţional bowenian,
• Modelul contextual intergenerațional,
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de familie în cazul: relațiilor para-parteneriale/ para-maritale, adicției sexuale, în condiţii de divorţ (pre-, de-a lungul procesului şi post-divorţ). Terapia sistemică a familiilor binucleare. Terapia sistemică a familiilor cu structură minoritară/ particulară (familia cu un singur părinte, familia copilului adoptat, familia copilului conceput pe cale artificială, familii în care părinții sunt de același sex),
• Modelele ale psihoterapiei de cuplu și de familie de natură experienţiale (Whitaker – ESFT, Satir – STST),
• Terapia focalizată pe soluţii,
• Psihoterapia sistemică narativă. Terapia constructivistă fundamentată pe teoria constructelor personale,
• Psihoterapia sistemică familială fundamentată pe teoria ataşamentului și procesare emoțională (Diamond, G.S. și colab. – ABFT),
• Psihoterapia de cuplu focalizată pe emoţii. Modelul Gottman al psihoterapiei de cuplu. Psihoterapii de cuplu de orientare psihodinamică,
• Psihoterapia sistemică desfăşurată prin implicarea copilului. Terapia copilului şi adolescentului în cadrul psihoterapiei sistemice. Diferenţierea acesteia faţă de psihoterapia individuală a copilului. Educaţia parentală. Psihoterapia sistemică filială,
• Psihoterapia sistemică funcţională,
• Familiarizarea cu modele integrative de sine stătătoare în psihoterapia sistemică (Modelul McMasters, Modelul Circumplex, Modelul Meta-cadrelor, etc.) și cu instrumente de evaluare standardizate aferente. Modalitatea sistemică de procesare a rezultatelor evaluării standardizate,
• Terapia sistemică a sexualității. Tratamentul disfuncţiilor şi tulburărilor sexuale în contextul psihoterapiei individuale, de cuplu. Specificul psihoterapiei sistemice de cuplu şi familie în contextul: infertilităţii psihogene, a particularităţilor identităţii de gen, a orientării homoerotice egodistonice sau a celei egosintonice în situația confruntării cu neacceptarea din sfera socială. Terapia sistemică a copiilor, adolescenților gender-expansivi, gender fluizi,
• Terapia sistemică a familiilor care se confruntă cu boala cronică incurabilă respectiv faza terminală; Pierderea şi prelucrarea pierderii centrată pe sistemul familial. Tipuri de pierderi care evoluează cu doliu. Tipuri de doliu, etape, sarcini în procesul de prelucrare a pierderii (abordare developmentală; abordare mutimodală şi multiconfiguraţională: individuală, cuplu, sistem familial). Modelul medical respectiv modelul psihoeducaţional în psihoterapia sistemică, (comportamental, cognitiv, sistemic),
• Modelul teoriei relaţiei de obiect. Modele psihodinamice și psihanalitic informate contemporane (psihanaliza relațională, intersubiectivă),
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de familie în cazul confruntării cu tulburări psihice severe (depresie, anxietate, psihoze, etc.),
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de familie în cazul violenţei, abuzului verbal, emoţional, fizic, sexual,
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de famililie în cazul confruntării cu: adicția de substanţă (alcool, drog, tutun), adicția față de jocuri pe calculator și jocuri de șansă,
• Psihoterapia sistemică individuală, de cuplu, de familie în condițiile confruntării cu traume developmentale/ experiențe adverse în copilărie. Psihoterapia sistemică individuală, de cuplu și de familie în condițiile adopției,
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de familie în cazul confruntării cu tulburări de alimentaţie (bulimie, anorexie) respectiv a tulburări psihosomatice,
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de famililie în cazul confruntării cu evenimente (cu potențial crescut de) traumatizante: război, tortură din motive politice, pandemie, dezastre naturale; tele-psihoterapia,
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de famililie în cazul confruntării cu dezvoltări atipice/ dizabilităţi severe,
• Terapia sistemică individuală, de cuplu, de famililie în cazul confruntării cu probleme multiple,
• Elemente ale psihoterapiei sistemice individuale, de cuplu, de familie în cazul tulburărilor de personalitate,
• Modele de rapoarte psihoterapeutice în psihoterapia sistemică,
• Abordări integrative și integratoare în psihoterapia sistemică.

Înapoi la cuprins

4.2. Autocunoaştere-dezvoltare personală sistemică familială, respectiv integrativă (nivelele: I – 150 de ore , II – 100 de ore) – experiență psihoterapeutică formativă

Pentru informaţii privind circumscrierea esenţei procesului de autocunoaştere-dezvoltare personală se poate accesa pagina Autocunoaştere şi dezvoltare personală.

Informaţiile care urmează sunt extrase din Regulamentul privind procesul de formare și de practică profesională în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu şi de familie (Cap. 9 – Reglementări privind experiența psihoterapeutică personală și procesul de acutocunoaștere-dezvoltare personală). 

Pe parcursul formării în psihoterapia sistemică individuală, de cuplu şi de familie, participanţii au obligaţia să parcurgă (cel puţin) 250 de ore de autocunoaştere-dezvoltare personală defășurată în grup, împărţite pe două nivele: un modul de 150 de ore (nivelul I) şi unul de 100 de ore (nivelul II). Orele de autocunoaştere-dezvoltare personală se desfăşoară prin contact direct cu formatorul-supervizor/ formatorii-supervizor care nu sunt implicați în procese de evaluare din cadrul FTM.

La oricare dintre cele două nivele ale procesului de autocunoaştere-dezvoltare personală, formatorul-supervizor în condiţii bine întemeiate şi pe bază de argumente, poate recomanda participantului să iniţieze un proces de psihoterapie individuală.

Nivelul I al procesului de autocunoaştere-dezvoltare personală (150 de ore)  de natură sistemică familială este obligatoriu de parcurs în cadrul AΨQ, înainte de intrarea în etapa de supervizare.

Nivelul II al procesului de autocunoaştere-dezvoltare personală (100 ore) de natură sistemică integrativă, este obligatoriu de parcurs în cadrul AΨQ, cel târziu până la încheierea etapei de formare clinică (de supervizare).

(****) Notă – în acelaşi grup de autocunoaştere/ dezvoltare personală este contraindicat să participe simultan: membrii ai familiei (soţ-soţie/ parteneri, surori/ fraţi, părinte-copil; cumnaţi, noră/ginere-soacră/socru); persoane care sunt într-o relaţie ierarhică la locul de muncă (şef-subaltern, dar nu şi colegi în condiţiile în care relaţiile sunt bune). Contraindicaţia apare din cauza faptului că relaţiile mai sus menţionate prin natura lor ar genera restricţii privind exprimarea liberă, ceea ce este un criteriu de bază pentru un proces autentic de autocunoaştere.

Înapoi la cuprins

4.3. Supervizarea practicii clinice psihoterapeutice (200 de ore de contact pentru 400 de ore practică clinică) – Formare clinică

Pentru informaţii privind circumscrierea esenţei procesului de supervizare se poate accesa pagina Supervizare. Cele minimum 400 de ore de practică clinică sunt supervizate de-a lungul a 200 de ore de supervizare desfăşurate în grup. Munca psihoterapeutică propriu-zisă cu clienţii se documentează prin documentație de caz didactică, clinică de-a lugul şedinţelor psihoterapeutice în cazul a 8 sisteme de clienți cu configurații prestabilite din cele 25 minimum obligatorii. În procesul de formare clinică a psihoterapeuţilor sistemici practicanţi în condiții de supervizare, prin această etapă se realizează trecerea de la practica încă ghidată, la practica autonomă/ independentă, supervizorul fiind parţial responsabil de munca terapeutică a specialistului supervizat.

Supervizorul împărtăşește responsabilitatea cu colegul supervizat numai pentru cazurile aduse în supervizare de către candidat şi numai pentru conţinuturile prezentate în procesul de supervizare pentru care a primit recomandări, indicații.

Grupurile de supervizare sunt grupuri închise, angajate pentru a lucra împreună minimum de-alungul a câte unui modul de 50 de ore. În condiţiile în care există locuri disponibile, grupul de supervizare se deschide pentru a primi potenţiali noi participanţi – în număr mic – doar din 50 în 50 de ore, cu scopul de a proteja dinamica de grup.

În cadrul celor 200 de ore de supervizare de grup colegul supervizat are obligaţia să acumuleze experiență clinică cu minimum 25 de cazuri diferite cu disfuncții, patologii cât mai diferite în configurații stabilite în Regulament şi să conceapă şi să redacteze cel puţin 8 (la indicația supervizorului maximum 10) seturi de documentație didactică, clinică de caz (1 set aparţinând unui proces psihoterapeutic), reflectând o muncă psihoterapeutică care se întinde minimum pentru 12 ședințe de psihoterapie.

Informaţii detaliate privind criteriile realizării respectiv ritmul predării documentației didactice de caz pot fi accesate pe pagina  Regulamentul privind procesul de formare și practică profesională, (Cap. 10: Reglementări privind procesul de practică clinică psihoterapeutică și supervizare). 

Sursa – Regulamentul Comisiei Profesionale al AΨQ privind procesul de formare și de practică profesională. 

Material realizat de dr. Školka Enikő.

Înapoi la cuprins