Descrierea formării în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie

1+1=3 as mathematical calculations on green blackboard

1. Prezentare generală

Programul de formare al ATF-PF este un program acreditat de către forurile competente din ţară – Colegiul Psihologilor din România (CPR), respectiv Federaţia Română de Psihoterapie (FRP) şi totodată se raliază ca nivel de exigenţă şi integritate reglementării programelor de formare europene: Asociaţiei Europene de Psihoterapie (European Association of Psychotherapy – EAP, www.europsyche.org), Asociaţiei Europene de Terapia Familiei (European Family Therapy Association – EFTA, www.europeanfamilytherapy.eu), respectiv Asociaţiei Internaţionale de Terapia Familiei (International Family Therapy Association – IFTA, www.ifta-familytherapy.org) şi Consiliului Mondial de Psihoterapie (World Council of Psychotherapy, WCP, www.worldpsyche.org). Totodată este înrudit la nivelul mai multor dimensiuni ale sale şi cu programele de formare desfăşurate în Statele Unite (Asociaţia Americană de Terapia Mariajului şi Familiei/ American Association of Marriage and Family Therapy – AAMFT, www.aamft.org). Regulamentul formării respectă standardele şi liniile directoare ale bunelor practici în sfera psihoterapiei în general şi a psihoterapiei sistemice de cuplu şi familie în mod special.

Psihoterapeuţii sistemici de cuplu şi familie au dreptul să practice psihoterapia sistemică în următoarele configuraţii de clienţi: indivizi, cupluri şi familii. De asemenea pot desfăşura în condiţiile extinderii limitelor lor de competenţă – prin: participare la cursuri de formare continuă, studiu individual temeinic, acumularea de experienţă clinică semnificativă, supervizare – psihoterapie individuală cu copii şi adolescenţi (categorie de clienţi care necesită serioase cunoştinţe suplimentare, fapt certificat şi de către WCP, care listează psihoterapia copilului şi adolescentului printre metodele de psihoterapie de sine stătătoare), respectiv în anumite condiţii bine circumscrise pot recurge la alte modalităţi de realizare a psihoterapiei sistemice: grupuri (mici) de cupluri şi familii. În ceea ce priveşte competenţele psihoterapeuţilor sistemici în materie de evaluare, aceştia în baza materiilor de specialitate studiate în cadrul facultăţilor de profil, respectiv în pachetul obligatoriu de domenii de studiu, alături de cunoştinţele dobândite pe parcursul formării complementare şi a cursurilor de formare continuă, pot şi este indicat să recurgă la procesul de evaluare a clienţilor lor (în vederea stabilirii diagnosticului contextual-relaţional, funcţional, multiaxial, motivaţional) în cadrul limitelor lor de competenţă, având obligaţia etică să trimită spre evaluare de specialitate (realizată de către medicul specialist, medicul psihiatru, psihologul clinician) acei clienţi care necesită investigaţii de altă natură decât cele pentru care are pregătire psihoterapeutul sistemic.

Pentru a răspunde nevoilor participanţilor la programele noastre de formare (complementară şi continuă), nevoi aflate într-o permanentă dinamică din cauza înmulţirii şi diversificării provocărilor cu care se confruntă practicienii din sfera psihoterapiei sistemice, Comisia Profesională al ATF-PF veghează asupra contactului strâns şi dinamicii dintre programele noastre de formare şi standardele bunelor practici din domeniu. Comisia Profesională a ATF-PF este responsabilă de evaluarea continuă a Programului de Formare – într-un dialog continuu cu: (a) forurile superioare competente din ţară şi străinătate, (b) specialiştii din domeniu: psihoterapeuţi, formatori în psihoterapie, supervizori, (c) beneficiarii actului terapeutic, şi anume clienţii, (d) specialiştii din domenii conexe – psihologi clinicieni, cercetători, medici psihiatri, psihopedagogi, asistenţi sociali, etc. – şi de reactualizarea şi diversificarea acesteia deoarece criteriile de acreditare se află într-o permanentă dinamică oglindind modificările care se produc în urma schimbărilor adeseori semnificative care intervin: în viaţa umană, în progresul ştiinţific şi în strădania formatorilor, supervizorilor de a crea un mediu de învăţare propice acumulării şi dezvoltării de cunoştinţe, atitudini, abilităţi, competenţe în posesia cărora specialiştii formaţi în cadrul acestor programe să fie în măsură să facă faţă provocărilor permanente şi complexităţii continuu evolutive a domeniului practicii psihoterapeutice.

ATF-PF promovează profesionalismul, respectul faţă de libertate însoţit de asumarea responsabilităţii la nivel personal şi comunitar, respectul faţă de diversitate, interculturalitate, realităţi multiple/divergente şi dialog, nondiscriminarea în funcţie de apartenenţa rasială, naţionalitate, limbă maternă, vârstă, gen, statut social, convingere şi/sau apartenenţă religioasă, convingere atee/ agnostică/ a-religioasă, convingere/opinie politică, dizabilitate, orientare sexuală. Regulamentul intern al ATF-PF susţine un program de formare în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie, care încorporează trei componente majore în materie de proces şi conţinuturi de învăţare:

  • autocunoaşterea/dezvoltarea personală a viitorului psihoterapeut (muncă cu efect terapeutic şi formativ care vizează latura profund personală a acestuia, calitatea sa de instrument în procesul terapeutic)
  • formarea teoretico-metodologică (care vizează pe de o parte, însuşirea paradigmei sistemice, însuşirea şi operarea cu conceptele fundamentale şi teoriile referitoare la disfuncţii/ patologie psihică, respectiv cele referitoare la schimbarea terapeutică ale diferitelor şcoli şi modele ale psihoterapiei sistemice, iar pe de altă parte dobândirea unei game variate de competenţe din sfera percepţiei, evaluării, conceptualizării, intervenţiei, eticii şi a cercetării şi nu în ultimul rând în domeniul sensibilităţii culturale)
  • supervizarea practicii clinice a terapeutului începător (vizează ghidarea terapeutului la nivel metodologic-tehnic, dar şi la nivelul calităţii relaţiei psihoterapeutice)

Sistemul de norme care reglementează fiecare etapă a procesului de formare în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie poate fi consultat în formă completă pe site-ul ATF-PF, respectiv în formă tematic segmentată poate fi accesat pe diferitele pagini ale acestui site înapoi la cuprins

2. Natura formării în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie

Formare in pst.sist_Descr formarii.poza1Terapia sistemică a cuplului şi a familiei reprezintă o clasă de psihoterapii caracterizate printr-o mare diversitate – în ceea ce priveşte teoriile psihoterapeutice care stau la baza lor – dar cărora comun le este centrarea pe context(ul) – relaţional şi de mediu –, faptul că au la bază abordarea sistemică în modul în care realizează conceptualizarea de caz şi intervenţia propriu-zisă, respectiv facilitează dezvoltarea/ creşterea şi schimbarea în cadrul sistemelor vii complexe (în acest caz: indivizi, cupluri, familii, care constituie unitatea client care participă la procesul psihoterapeutic).

Pentru psihoterapie de cuplu, familie prezintă indicaţie potenţială persoanele/ cuplurile/ familiile ale căror probleme sunt cauzate şi/sau menţinute: de dinamica relaţiilor intrafamiliale (nu arareori transmise transgeneraţional), de diferite sisteme de credinţe şi tipare repetitive de natură comportamentală, afectivă, respectiv familii care se confruntă fie cu dificultăţi cauzate de trecerea de la o etapă majoră a vieţii la alta, fie cu evenimente de viaţă care solicită intens capacitatea de adaptare şi resursele familiei (sau a unuia/unora dintre membrii acesteia). În viziunea terapiilor sistemice relaţiile intrafamiliale au un impact profund asupra sănătăţii şi asupra stării de bine psihice a membrilor familiei.

Totodată familiile reprezintă de cele mai multe ori o incomensurabilă resursă pentru fiecare dintre membrii săi, resurse există practic în fiecare familie care se adresează pentru servicii de specialitate din sfera psihoterapiei, consilierii. Una dintre ideile fundamentale ale abordării sistemice constă în faptul că implicarea familiei în procesul de psihoterapie creşte eficienţa intervenţiei terapeutice din cauza inevitabilelor interinfluenţări dintre membrii familiei (cauzalitate circulară, cauzalitate diferenţială), influenţe reciproce care se concretizează în reguli explicite şi implicite de relaţionare şi de gestionare a sarcinilor, rolurilor şi a dificultăţilor. Regulile conduc la apariţia tiparelor (comportamentale, cognitive, emoţionale).

Terapia sistemică de cuplu şi familie ţinteşte identificarea tiparelor disfuncţionale şi facilitează modificarea coregrafiei cuplului/ familiei într-un mod care ţine cont de nevoile, interesele individuale ale fiecărui membru al familiei şi a familiei ca unitate. Din acest motiv cu cât sunt implicaţi în procesul terapeutic mai mulţi membri ai unei familii – dintre cei care se confruntă cu suferinţă, dificultăţi şi doresc schimbarea benefică – cu atât se pot accesa mai multe resurse în sprijinul obţinerii schimbării dorite, iar schimbările se pot produce mai rapid şi pot fi (mai) durabile. În ceea ce priveşte natura problemelor abordabile prin psihoterapie sistemică, practic nu există domenii ale relaţiilor interpersonale sau a problemelor de natură psihică care să nu fi fost adresate (şi) prin această metodă de intervenţie, care la rândul ei are mai multe modele empiric validate. Pentru informaţii suplimentare privind istoricul psihoterapiilor sistemice a se vedea articolul pe această temă. Psihoterapeutul sistemic de cuplu şi familie are nevoie de dobândirea unor cunoştinţe şi abilităţi de o remarcabilă varietate prin care poate facilita crearea unor contexte pentru schimbarea benefică, respectând unicitatea fiecărei familii şi a fiecărui membru al familiei totodată, onorând realităţile multiple şi diversitatea, dovedind o abordare cultural sensibilă şi plină de respect pentru multitudinea modalităţilor de funcţionare umană. înapoi la cuprins

3. Durata şi structura formării în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie

3.1. Durata formării

Durata formăriiPentru o formare în domeniul psihoterapiei, conform normelor europene, sunt necesare 3200 de ore (criteriul Asociaţiei Europene de Psihoterapie, preluat de către FRP, şi CPR). Din aceste ore 1800 reprezintă ore acumulate în cadrul curriculumului parcurs în cadrul unora dintre facultăţile acreditate în acest sens iar 1400 reprezintă ore care se acumulează prin formarea în psihoterapie specifică pe metodă în cadrul unei asociaţii de profil acreditate. Conform reglementării EFTA, EAP şi WCP, durata minimă a formării pentru psihoterapie este de 7 ani, din care minimum 4 ani se desfăşoară în cadrul formării complementare. Ţinând cont de aceste criterii, durata formării în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie este de 1400 de ore, din care minimum 700 sunt ore de contact cu formator-supervizorul. Parcurgerea întregii formări se realizează de-a lungul a 4,5 ani. înapoi la cuprins

3.2. Structura formării:

I. Formarea de bază (durata minimă – 3 ani; număr total de ore – 650, din care 450 ore de contact)

  • 300 de ore de formare teoretico-metodologică prin contact direct cu formatorul – teorii, tehnici, metode şi strategii în psihoterapia sistemică a cuplului şi a familiei
  • 150 de ore de exerciţii/procese individuale care privesc utilizarea unor tehnici, metode (sarcini pentru acasă a căror realizare se documentează în scris)
  • 50 de ore de studiu teoretic individual conform bibliografiei indicate (a căror realizare se documentează în scris)
  • 150 de ore de autocunoaştere/dezvoltare personală în psihoterapia familiei prin contact direct cu formatorul (nivel I, obligatoriu de parcurs în cadrul programului de formare oferit de ATF-PF)
  • examen scris: obligatoriu după fiecare 100 de ore de formare teoretico-metodologică – urmat de feed-back-ul în scris de natură evaluativă al formatorului. În cazul în care candidatul nu obţine calificativul de „suficient”, examenul poate fi repetat în următoarea perioadă de examinare.

După absolvirea formării de bază cei care se înscriu în etapa de supervizare pot obţine Certificatul de psihoterapeut practicant sub supervizare în psihoterapia familiei de la ATF-PF , respectiv pot obţine (pe baza acestui certificat) atestatul CPR privind statutul/competenţa (*Notă)  de psihoterapeut practicant sub supervizare în psihoterapia sistemică familială, respectiv diploma de psihoterapeut sub supervizare de la FRP.

II. Supervizare şi practică clinică (durata minimă – 1,5 ani; număr total de ore – 750, din care 250 ore de contact)

  • 150 de ore de supervizare de grup prin contact direct cu supervizorul/supervizorii (documentat în scris prin protocoale de supervizare)
  • 350 de ore de practică psihoterapeutică sistemică cu cupluri/familii respectiv indivizi (documentat în scris prin realizarea de protocoale de supervizare pe şedinţe şi caz)
  • 100 de ore de autocunoaştere/dezvoltare personală integrativă (nivel II, obligatoriu de parcurs, în mod opţional fie în cadrul programului de formare oferit de ATF-PF, fie în alt cadru
  • 80 de ore acumulate din participări la cursuri, workshop-uri sau conferinţe de psihoterapia sistemică de cuplu şi familie organizate şi/sau acreditate de către ATF-PF, reprezentând parte integrantă a formării. Asociaţia va asigura activităţi profesionale în domeniul psihoterapiei sistemice pentru care se pot acumula şi credite CPR respectiv puncte FRP de formare profesională continuă.
  • examen final (considerat echivalentul a 70 de ore formare): desfăşurat în două etape de examinare. Presupune realizarea în formă scrisă a unui studiu de caz de psihoterapia cuplului sau/şi familiei şi susţinerea orală a acestuia în faţa Comisiei de Examinare a ATF-PF desemnată de Comisia Profesională. În cazul în care candidatul nu obţine calificativul final de „suficient”, examenul poate fi repetat în următoarea perioadă de examinare. Examene finale se organizează de regulă de două ori pe ani: o dată în Cluj-Napoca, o dată în Miercurea-Ciuc.

După parcurgerea şi a acestei etape a formării şi susţinerea cu succes a examenului final se poate obţine Certificatul de psihoterapeut practicant autonom în psihoterapia familiei de la ATF-PF, respectiv se poate obţine (pe baza acestui certificat) atestatul CPR privind statutul/competenţa (*Notă) de psihoterapeut practicant autonom în psihoterapia sistemică familială, respectiv diploma de psihoterapeut autonom de la FRP.

(*)Notă – Participanţii licenţiaţi în alte domenii decât psihologie, vor putea dobândi – conform regulamentului CPR aflat în vigoare – atestatul privind competenţa în psihoterapia familiei. La nivelul dreptului de a practica profesia de psihoterapeut de familie, atât în sfera privată, cât şi în cea de stat nu există diferenţe între persoanele care au titlul de psihoterapeut, respectiv cei care au dobândit un atestat despre această competenţă. Diferenţa de denumire este menită să reflecte diferenţele referitoare la domeniile în care s-a obţinut licenţa.

Informaţii detaliate referitoare la regulamentul formării profesionale în psihoterapie pot fi accesate pe site-ul CPR/Comisia Clinică şi Psihoterapie  respectiv pe site-ul FRP

Atenţionăm pe cei care se înscriu la formare că nu ne putem asuma responsabilitatea pentru schimbările, precizările CPR respectiv FRP survenite în timpul derulării formării, însă respectarea acestor reguli în domeniul formării profesionale este necesară pentru desfăşurarea formării şi a practicii psihoterapeutice în condiţii etice şi de legalitate. înapoi la cuprins

4. Detalii privind structura formării

4.1. Formarea teoretico-metodologică (300 de ore de contact cu formatorul)

Formarea teoretico-metodologicăPrezenta formare – în mod similar cu marea majoritate a programelor de formare contemporane din domeniu – are la bază: atât o abordare individuală a tuturor şcolilor/modelelor majore de terapie sistemică (urmărind dobândirea de cunoştinţe teoretico-metodologice referitoare la ceea ce le este specific sau/şi dominant) cât şi dobândirea unei viziuni integrative bazate pe eclecticismul ştiinţific fundamentat (în următoarele patru sensuri: (a) împrumutului de metode şi tehnici; (b) fuziunii acestora în cadrul acelor modele de terapie sistemică care prezintă compatibilitate din punct de vedere epistemologic; (c) completării între diferitele modele şi şcoli care sunt fundamentate pe diferite paradigme, (d) modele integrative de sine stătătoare).

Tematică orientativă:

  • Definirea familiei. Funcţiile familiei. Tipuri de familii.
  • Istoria dezvoltării terapiei de familie de la apariție până în prezent.
  • Viziunea sistemică. Concepte fundamentale.
  • Principiile fundamentale ale terapiilor sistemice.
  • Microabilităţi necesare în practica psihoterapeutică independent de metodă.
  • Utilizarea sistemului de diagnostic multiaxial în terapia sistemică de cuplu şi de familie.
  • Specificul terapiei de familie şi a relaţiei terapeutice în contextul terapiei sistemice de cuplu şi familie. Cadrul, contextul terapeutic. Procesul psihoterapeutic. Secvenţele procesului psihoterapeutic. Interviul interventiv de natură sistemică.
  • Normele etice în terapia sistemică de cuplu şi familiei.
  • Importanța utilizării diferitelor modele de conceptualizare de caz în psihoterapia sistemică.
  • Abordarea developmentală în psihoterapia sistemică. Relaţia dintre teoria ataşamentului şi teoriile sistemice
  • Psihoeducaţia
  • Dezvoltarea viziunii şi a metodei terapiei de familie. Şcoli si modele ale terapiei de familie: orientarea structurală, strategică, MRI, sistemică milaneză, cognitiv-comportamentală, contextuală, transgeneraţională, a relaţiei de obiect, experienţială, postmodernă (focalizată pe soluţii; narativă), focalizată pe emoții.
  • Modele integrative în terapia familiei.
  • Fenomenul de criză. Intervenţia de criză. Asistenţa psihologică a clienţilor care prezintă risc suicidar.
  • Pierderea şi prelucrarea pierderii.
  • Terapia sexuală.
  • Medierea. Divorţul.
  • Familii cu structură particulară (de ex. monoparentală, binucleală, cu copil adoptat, cu părinți de același sex, etc.)
  • Abordarea/specificul muncii cu copilul şi adolescentului în cadrul terapiei de familie.
  • Familii care se confruntă cu: deficienţe severe; boală cronică, incurabilă respectiv faza terminală; probleme multiple; problema abuzului de substanţă; tulburări de alimentaţie; tulburări psihosomatice; agresivitate (fizică, emoţională, sexuală); tulburări psihiatrice severe; infertilitate.
  • Colaborarea terapeutului de familie cu profesionişti din domenii speciale conexe ca: psihiatria, justiţia, protecţia copilului, penitenciarele, etc.
  • Psihoterapia sistemică cultural sensibilă a cuplului şi a familiei.
  • Co-terapia în terapia cuplului şi a familiei.
  • Utilizarea instrumentelor de evaluare standardizate și nestandardizate specific sistemice.
  • Procesul de supervizare în psihoterapia de cuplu şi familie. Locul și rolul intervizării în practica de zi cu zi.
  • Cercetarea în domeniul psihoterapiei de cuplu şi familie.

înapoi la cuprins

4.2. Autocunoaştere şi dezvoltare personală sistemică (nivelele 150 de ore + 100 de ore)

Pentru informaţii privind circumscrierea esenţei procesului de autocunoaştere/dezvoltare personală se poate accesa pagina Autocunoaştere şi dezvoltare personală.

Autocunoaştere şi dezvoltare personală

Informaţiile de mai jos sunt extrase din Regulamentul privind procesul de formare în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie (capitolul 4), document accesibil în formă completă pentru membrii Asociaţiei la pagina oficială al ATF-PF.

Pe parcursul formării în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie participanţii au obligaţia să parcurgă (cel puţin) 250 de ore de autocunoaştere/dezvoltare personală, împărţite pe două nivele: un modul de 150 de ore (nivelul I) şi unul de 100 de ore (nivelul II). Orele de autocunoaştere/dezvoltare personală se desfăşoară prin contact direct cu formatorul.

La oricare dintre cele două nivele ale procesului de autocunoaştere/dezvoltare personală, formatorul în condiţii bine întemeiate şi pe bază de argumente, poate recomanda participantului să iniţieze un proces de psihoterapie individuală.

Nivelul I al procesului de autocunoaştere/dezvoltare personală (150 de ore)  de natură sistemică familială este obligatoriu de parcurs în cadrul ATF-PF, înainte de intrarea în etapa de supervizare.

Nivelul II al procesului de autocunoaştere/dezvoltare personală (100 ore) de natură sistemică integrativă, este puternic indicat să se desfăşoare înainte de etapa de supervizare, respectiv este obligatoriu ca participantul să se fi angajat într-un asemenea demers cel târziu la data începerii supervizării, făcând dovada acestui fapt printr-o adeverinţă eliberată de către formator-supervizorul cu care lucrează.

Aceste 100 de ore de autocunoaştere/dezvoltare personală pot fi acumulate, fie:

  • în cadrul modulului de 100 de ore de autocunoaştere/dezvoltare personală sistemică integrativă în cadrul ATF-PF (având un conţinut distinct faţă de cele 150 de ore desfăşurate la nivelul I) în orice alt tip de formare în psihoterapie specifică pe metodă acreditată în ţară realizată cu formatori-supervizori acreditaţi în ţară (numărul de ore se preia integral, orele se certifică de către formator-supervizorul cu care s-au parcurs)
  • în cadrul psihoterapiei individuale didactice realizate şi certificate de către un psihoterapeut formator-supervizor acreditat în ţară aparţinând oricărui tip de psihoterapie specifică pe metodă acreditată în ţară (numărul de ore se preia integral)
  • în cadrul psihoterapiei personale de cuplu, filială, familială, realizate şi certificate de către un psihoterapeut formator-supervizor acreditat în ţară aparţinând oricărui tip de psihoterapie specifică pe metodă acreditată în ţară (numărul de ore se preia în proporţie de 50% din numărul total de şedinţe).
  • în cadrul psihoterapiei de grup (care nu constituie parte a unei formări în psihoterapie) realizată şi certificată de către un psihoterapeut formator-supervizor acreditat în ţară aparţinând oricărui tip de psihoterapie specifică pe metodă acreditată (numărul de ore se preia în proporţie de 50% din numărul total de şedinţe).

Nota nr. 1 – cele 100 de ore de autocunoaștere/dezvoltare personală acumulate în afara Asociației pot fi acceptate în codnițiile în care s-au desfășurat într-un singur proces.

Nota nr. 2  – în acelaşi grup de autocunoaştere/ dezvoltare personală este contraindicat să participe simultan: membrii ai familiei (soţ-soţie/ parteneri, surori/fraţi, părinte-copil; cumnaţi, noră/ginere-soacră/socru); persoane care sunt într-o relaţie ierarhică la locul de muncă (şef-subaltern, dar nu şi colegi în condiţiile în care relaţiile sunt bune). Contraindicaţia apare din cauza faptului că relaţiile mai sus menţionate prin natura lor ar genera restricţii privind exprimarea liberă, ceea ce este un criteriu de bază pentru un proces autentic de autocunoaştere. înapoi la cuprins

4.3. Supervizarea practicii clinice (150 de ore de contact pentru 350 de ore practică clinică)

Pentru informaţii privind circumscrierea esenţei procesului de supervizare se poate accesa pagina Supervizare. Cele 350 de ore de practică clinică sunt supervizate de-a lungul a 150 de ore de supervizare desfăşurate în grup. Munca psihoterapeutică propriu-zisă cu clienţii se documentează prin protocoale de supervizare, pe şedinţe respectiv pe cazuri. Supervizare şi practică clinicăÎn procesul de formare a psihoterapeuţilor sistemici practicanţi sub supervizare, prin această etapă se realizează trecerea de la practica încă ghidată, la practica autonomă, supervizorul fiind parţial responsabil de munca terapeutică a specialistului începător.

Aşa cum este menţionat şi în contractul de supervizare, supervizorii împărtăşesc responsabilitatea cu supervizatul numai pentru cazurile aduse în supervizare de către candidat şi numai pentru conţinuturile prezentate în procesul de supervizare.

Grupurile de supervizare sunt grupuri închise, angajate pentru a lucra împreună minimum de-alungul a câte unui modul de 50 de ore. În condiţiile în care există locuri disponibile, grupul de supervizare se deschide pentru a primi potenţiali noi participanţi – în număr mic – doar din 50 în 50 de ore, cu scopul de a proteja dinamica de grup.

În cadrul celor 150 de ore de supervizare de grup supervizatul are obligaţia să prezinte minimum 10 (6 plus 4) cazuri diferite şi să conceapă şi să redacteze cel puţin 10 seturi de protocoale (1 set de protocol aparţinând unui caz), reflectând o muncă psihoterapeutică care se întinde pe durata de aproximativ 1,5 ani. Cele 10 seturi de protocoale de caz se concretizează în minimum o sută de protocoale de şedinţe.

Informaţii detaliate privind criteriile realizării respectiv ritmul predării protocoalelor de caz pot fi accesate pe pagina  Regulamentul formării, (capitolul 5: Procesul de practică clinică şi supervizare)  respectiv pe pagina oficială al ATF-PF în Regulamentul privind procesul de formare în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie, ambele documente fiind accesibile în exclusivitate pentru membrii ATF-PF.

Regulamentul a fost modificat pentru ultima dată în 05.2015.

înapoi la cuprins