Introducere în utilizarea jocului „squiggle” elaborat de D.W. Winnicott
Natura activităţii: formare profesională continuă – workshop
Numărul de ore: 10.
Numărul de credite acordate de CPR: 10
Formator: Orbán Mária, psihoterapeut; psiholog principal în psihoterapie sistemică de cuplu şi familie, formator-supervizor al ATF-PF, asistent psihodramă (SPJLM), formator în psihodramă copii şi adolescenţi (MIPE-Ungaria); psihoterapeut centrat pe persoană de orientare focusing şi formator în focusing copii/adulţi (SGGT-Elveţia)
Perioada propusă: iulie sau septembrie 2019 (depinde de ritmul de alcătuire al grupului respectiv de preferințele participanților). Workshopul a avut loc de două ori până în prezent: în 6 iulie 2014 şi 10 mai 2015.
Workshopul se va desfăşura în limba română (la cerere se organizează şi grupuri în limba maghiară)
Scurtă descriere:
„Jocul “squiggle” este o cale simplă de a intra în relaţie cu un copil. Ceea ce se întâmplă în joc şi în întreaga întrevedere, depinde de felul cum este folosită experienţa copilului şi materialul pe care el însuşi ni-l oferă” Winnicott, D.W. (1971/2002) – Consultaţia terapeutică a copilului.
Obiectivul principal al acestui workhop este oferirea unor repere teoretice şi practice despre jocul „squiggle”, pentru a facilita integrarea acestuia în paleta tehnicilor de iniţiere şi adâncirea a relaţiei psihoterapeutice cu copiii. Se va urmări trecerea în revistă a unor concepte şi principii winnicottiene de bază care sunt în strânsă legătură cu filosofia utilizării psihoterapeutice a jocului „squiggle”.
Prin intermediul prezentării unor exemple din literatura de specialitate şi din cazuistica formatoarei, respectiv prin intermediul jocurilor de rol, participanţii îşi vor putea rafina aptitudinile terapeutice respectiv afinitatea, sensibilitatea, creativitatea personală de a folosi această tehnică în construirea unei relaţii terapeutice securizante. Totodată, în cadrul workshopului, se va prezenta o alternativă a acestei tehnici adaptată pentru terapia sistemică de familie.
Menţiune: pentru a folosi tehnica squiggle într-o manieră realmente psihoterapeutică, este necesară o bază de cunoştinţe generale în psihoterapia individuală a copilului, acest workshop axându-se doar pe cunoştinţele specifice tehnicii.
Participanţi potenţiali: psihologi, medici, psihopedagogi, asistenţi sociali, psihoterapeuţi, consilieri psihologici, studenţi în ultimul an al acestor specializări. Workshopul este destinat în primul rând specialiştilor care sunt implicaţi în / interesaţi de munca psihoterapeutică cu copiii.
Costul formării: 5 euro/ora de formare (o oră de formare este echivalent cu 45 de minute reale).
Numărul de participanţi: 14-16 de persoane.
Înscrierile se vor face în ordinea cronologică a anunţării participării.
Notă: Pentru participanţii în formare la ATF-PF, din acest worskhop 5 ore pot fi recunoscute ca participare la workshop-uri/conferinţe în psihoterapia sistemică de cuplu şi familie în contul celor 80 de ore care fac parte din curriculumul de formare al ATF-PF.
Înscriere: psi.quest.info@gmail.com, vă rugăm să menționați la subiectul e-mailului: Workshop Winnicott sau Workshop Squiggle