Cursuri de formare profesională continuă
Această secţiune conţine scurte descrieri despre cursurile de formare profesională continuă organizate de Asociaţia Ψ-Quest de-a lungul anilor, indiferent de faptul dacă aceste programe mai sunt sau nu în derulare.
Începând din momentul constituirii CPR, toate activităţile profesionale organizate de Ψ-Quest au fost acreditate în cadrul profesional al ATF-PF.
O parte din aceste workshop-uri au fost aduse la zi și au fost acreditate sau sunt în curs de a fi acreditate în cadrul AΨQ.
Creditele acordate sunt menţionate în cazul fiecărei activităţi profesionale descrise. Informaţii referitore la durata cursurilor, frecvenţa cu care au fost desfăşurate, cadrul profesional în care au fost acreditate, respectiv statutul actual al acestora (dacă există sau nu grupuri în curs de constituire), se pot lectura accesând linkul: Cursuri-Situaţie grupuri. Descrierea acelor activităţi profesionale pentru care înscrierea este posibilă, este însoţită de linkul „ANUNŢ”, care conduce la detalii relevante.
- Dr. Školka Enikő – Modele moderne integrative de conceptualizare (clinică) și documentație de caz în psihoterapia sistemică indviduală, de cuplu și de familie
- Orbán Mária – Psihoterapia de grup a copiilor prin tehnici psihodramatice
- Dr. Školka Enikő – Asistenţa psihologică complexă prin psihoterapie, consiliere a bolnavilor aflaţi în stadiul terminal şi a aparţinătorilor lor
- Dr. Školka Enikő şi Orbán Mária – Teorii, metode şi tehnici în psihoterapia individuală a copilului şi adolescentului de natură sistemic fundamentată şi integrativă
Modele moderne integrative de conceptualizare (clinică) și documentație de caz în psihoterapia sistemică indviduală, de cuplu și de familie - Dr. Školka Enikő (20 de ore, 20 de credite CPR prin ATF-PF: 2012, 2013, 2014, 2016, 2018; respectiv 24 de ore, 24 de credite CPR prin AΨQ, avizat FRP: 2026)
Printre obiectivele workshop-ului se numără: familiarizarea cu, respectiv aprofundarea de către participanţi a unor modele moderne de conceptualizare și de documentație de caz de natură integrativă de sine stătătoare sau fundamentate pe cadre integratoare din sfera psihoterapiei sistemice; îmbunătăţirea competenţelor – din sfera conceptuală și executivă – specifice acestor demersuri (adică a: organizării cantității imense de informații dobândite în cadrul ședințelor psihoterapeutice; conceptualizării cazului în manieră cultural și etic sensibilă; evaluării şi a judecăţii clinice, respectiv a realizării planului de intervenție; luării de decizii terapeutice; urmăririi sistematice a progresului/regresului sistemului client și a integrării sistematice a feedback-ului acestuia; a realizării de predicții privind deznodământul intervențiilor și a procesului terapeutic); clarificarea diferențelor dintre documentația de caz realizată în documentația profesională, respectiv notele de caz ale psihoterapeutului; aprofundarea principiilor și a liniilor directoare privind bunele practici din domeniu. Alături de prezentarea teoretică, în cadrul workshop-ului se facilitează clădirea și exersarea de competențe (cunoștințe, abilităţi practice, atitudini) de conceptualizare, formulare, documentare și management de caz în practica psihoterapeutică prin analiza unor exemple clinice din experienţa psihoterapeutică a formatoarei şi a participanţilor, dezbateri, problematizări, exerciții ce privesc conceptualizări de caz centrate pe sistemul client și pe procesul psihoterapeutic (cărora le sunt subsumate și modele de conceptualizare de caz specifice diferitelor teorii sistemice, respectiv elemente din modele de conceptualizare pe caz centrate pe simptome).ANUNŢ - grup aflat în constituire pentru a debuta în a doua parte a anului 2026


